Aceasta este Khalai. Are șapte ani. Numele ei înseamnă “cea bună” in limba ei, Lubukusu.
Це Калай. Їй сім років. Її ім’я мовою букусу означає “добра”.
Khalai se scoală și vorbește portocalului. ” Te rog portocalule, să crești mare și să ne dai multe portocale coapte.”
Кожного ранку Калай прокидається і розмовляє з апельсиновим деревом: “Рости-виростай і даруй нам стиглі апельсини”.
Khalai merge pe jos la școală. Pe drum vorbește ierbei. “Te rog iarbă, să înverzești și mai mult și să nu te usuci.”
По дорозі до школи Калай розмовляє з травою: “Дорога травичко, зеленій і не висихай”.
Khalai trece pe lângă florile de câmp. “Florilor, vă rog să înfloriți mereu ca să vă pot pune în părul meu.”
Вона проходить повз квіти: “Цвітіть, любі квіти, щоб я могла заквітчати вами волосся”.
La școală, Khalai vorbește copacului din mijlocul curții. ” Te rog copacule, să crești cu ramuri mari așa încât să putem citi la umbra ta.”
Калай зупиняється коло дерева, що росте на шкільному подвір’ї. “Любе дерево, розправ свої гілки, щоб ми могли читати у твоєму затінку”.
Khalai vorbește gardului viu din jurul școlii ei. “Te rog sā crești des și să oprești oamenii răi să vină înăuntru.”
Калай розмовляє з живоплотом, який росте навколо школи: “Рости густий, щоб погані люди не могли сюди прийти”.
Când Khalai se întoarce acasă de la școală, se duce în vizită la portocal. “Sunt portocalele tale coapte deja? întreabă Khalai.
Коли Калай приходить зі школи додому, вона знову йде до апельсинового дерева. “Чи вже дозріли твої апельсини?” - питає Калай.
“Portocalele sunt inca verzi” suspină Khalai. ” Pe mâine, portocalule,” spune Khalai. “Poate atunci vei avea o portocalā coaptă pentru mine!”
“Апельсини ще зелені”, - зітхає Калай. “Я прийду завтра знову. Можливо тоді у тебе буде для мене спілий апельсин”, - каже дівчинка.
