Ili lyashi lili pa ŋuni iitungulula ku buuci iyaleitwa ukuti Ngede, elyo no mulumendo wakaso Gingile. Ubushiku bumo ilyo Gingile aali mu mpanga alelunga, aumfwile aka kooni ka Ngede kalelila. Gingile aatontokenye pa buuci, awe na mate mu kanwa yasabuka. Gingile aaliminine aumfwikisha, uku ninshi aleefwailisha mpaka akamona mu misambo ya muti pa muulu wa mutwe wakwe. “Citiki-citiki-citiki,” efyalelila akooni, elyo kaima kapupuka ukufuma ku muti ukuya kuli umbi. “Citiki-citiki-citiki,” kalemwita, uku ninshi kaletanauka ku miti no kuloleela pa kushininkisha ukuti Gingile aleekakonka.
Esta es la historia de Ngede, el Pájaro Miel, y un jovencito avaro llamado Gingile. Un día, mientras Gingile estaba cazando, escuchó el canto de Ngede. A Gingile comenzó a hacérsele agua la boca al pensar en la miel. Se detuvo para escuchar con atención hasta encontrar al pájaro miel que estaba en las ramas del árbol justo encima de su cabeza. “Chitik-chitik-chitik,” cantó el pequeño pájaro mientras volaba de un árbol al árbol. “Chitik-chitik-chitik,” cantaba el Pájaro Miel, haciendo pausas de vez en cuando para asegurarse de que Gingile lo siguiera.
Panuma ya kashita kanoono, bafika pa mukunyu uukalamba. Ngede alatanauka nga uupenene mu misambo. Elyo aikala pa musambo umo no kuŋunusha umutwe kwati aleecesha Gingile ukuti, “Ubu apa! Isa nomba. Cinshi uleekokwela?” Gingile taamwene inshimu ku muti ukufuma apo aiminine lelo alicetekele ukuti Ngede teeti abeepe.
Después de media hora, llegaron a una higuera gigante. Ngede brincaba locamente entre las ramas. Luego, se posó en una rama e inclinó su cabeza hacia Gingile diciéndole, “¡Aquí está! ¡Ven ahora! ¿Por qué tardas tanto?” Gingile no podía ver ninguna abeja desde abajo del árbol, pero decidió confiar en Ngede.
Efyo aabikile ifumo lyakwe mwisamba lya cimuti, alonganika utusansu akosha umulilo. Elyo umulilo wayakile, aabulile akamuti akatali akauma akabiika pa mulilo. Gingile aalishibe na kale ukuti aka kamuti kaalefuusha saana icuushi nga kalepya. Aatampile ukuniina ku muti, aasumine ku lubali lwa kamuti ukwatalele ukushalefuuka cuushi.
Así que Gingile puso su lanza de caza en el suelo, juntó unas cuantas ramas secas e hizo una pequeña fogata. Cuando el fuego estaba alto, puso un palo largo y seco en medio del fuego. Esta madera era conocida por producir mucho humo. Luego, comenzó a trepar el árbol sujetando la parte no quemada del palo con sus dientes.
Mu kashita kanoono aumfwa uko inshimu shilelila. Shalefuma no kwingila mu lupako lwa cimuti – umo shaleikala. Cilya Gingile afika pa lupako, aingisha ulubali lwa kamuti ukwalefuuka icuushi mu lupako. Inshimu shalapupuka ukufumamo, nashikalipa. Shapupuka shaya pantu tashatemenwe icuushi – lelo lintu tashilaya shimo shasha shamusuma shamushiila ne imbola ishakalipa.
Dentro de poco tiempo escuchó el fuerte zumbido de unas abejas. Estaban entrando y saliendo de un agujero en el tronco del árbol – su colmena. Cuando Gingile llegó hasta la colmena, puso la parte quemada de la rama en el agujero. Las abejas salieron rápidamente del agujero muy enfadadas, picaron a Gingile y se alejaron volando del humo que tanto odiaban.
Cilya inshimu shaya, aingisha ukuboko mu lupako. Asendamo ifipeepe, ifyaisula ubuuci ne fyana fya nshimu ifyaina. Abiika ifipeepe bwino-bwino mu kacoola aakobeeke pa kubeya atampa no kwikila.
Cuando las abejas ya no estaban, Gingile metió sus manos en la colmena y tomó el panal lleno de miel y larvas gordas. Luego, lo puso en su bolso y comenzó a bajar del árbol.
Ngede aaleetamba fyonse ifyaleecita Gingile. Aaleeloleela ukumushilako icipeepe icatikama pa kumutotela pafyo amutungulwile ku buuci. Ngede aile aleetanuka ku misambo aleepalamina panshi. Gingile asuka afika panshi ya cimuti. Ngede aikala pelibwe mupeepi no mulumendo alaaloleela icilambu.
Ansiosamente Ngede observaba todo lo que Gingile hacía. Estaba esperando que dejara un pedazo grande del panal como muestra de agradecimiento. Ngede volaba de rama en rama, cada vez más cerca del suelo. Finalmente, Gingile bajó de la higuera y Ngede se posó en una roca cerca del joven a esperar su recompensa.
Lelo Gingile aashimishefye umulilo, abuula ifumo lyakwe ayamba no kubwekela ku mushi ukwabula no kupoosa amaano ku kooni. Ngede alila ati, “Fikici-to! Fiki-to!” Gingile aiminina alolesha akooni, ayamba no kukaseka. “Mune uleefwaya ubuuci? Nine nacibomba incito yonse, nine inshimu shacisuma. Cinshi nalakupeelelako ubuuci bwandi?” Efyo aile no kuya. Ngede tepakufulwa! Lelo aalishibe ukuti akalandula.
Pero Gingile apagó la fogata, tomó su lanza y empezó a caminar hacia su casa, ignorando completamente al Pájaro Miel. Ngede gritaba muy furiosamente, “¡Piii-trrr! ¡Piii-trrr!” Gingile se detuvo, miró al Pájaro Miel y comenzó a reírse fuerte. “¡Amiguito! ¿Quieres miel, ah? ¡Ja! Yo hice todo el trabajo para conseguirla y, además, quedé todo picado. ¿Por qué debería compartir esta dulce y rica miel contigo?” y se alejó. ¡Ngede estaba furioso! ¡Esta no era forma de agradecerle! Pero, se vengaría.
Ubushiku bumbi panuma ya milungu iingi, Gingile na kabili aumfwile Ngede aleita. Aibukisha ifyo ubuuci bwalowele, na kabili akonka akooni. Panuma yakupishanya Gingile mumbali ya miti, Ngede aikala mwisamba lya cimuti ca myunga pakuti atusheeko. “Ahh, ubuci bufwile ukuba kuli uyu muti,” efyatontonkenye Gingile. Bwangu-bwangu akosha akamulilo ayamba no kuniina ku cimuti, nasuma na kamuti akaleefuusha icuushi. Ngede ninshi naikala aleetamba.
Un día, después de varias semanas, Gingile escuchó el canto de Ngede nuevamente. Él recordó lo deliciosa que era esa miel y con entusiasmo siguió el canto del Pájaro Miel. Después de un largo viaje por el borde del bosque, Ngede se detuvo a descansar bajo una acacia de copa plana. “Ah,” pensó Gingile. “El panal de abejas debe estar en este árbol.” Entonces, rápidamente hizo su fogata y comenzó a trepar el árbol con la rama quemada entre sus dientes. Ngede se sentó y miró todo atentamente.
Gingile aniina ku muti nomba camupapusha pantu taaleumfwa inshimu nga lyonse. Mu maano alaatontonkanya ati, “Limbi inshimu shaaba mukati kalupako ulutali.” Aya ku musambo umbi. Nomba ese aloleshe, baloleshanya ne mbwili. Imbwili tepakufulwa pa kuifulunganishisha utulo. Yatina amenso, no kwasama pa kulangisha ameeno ayatali ayatwa.
Mientras trepaba, Gingile se preguntaba por qué no escuchaba el zumbido de las abejas. “Quizás, el panal está bien escondido en el árbol,” él pensó. Al llegar a la siguiente rama, se encontró con un leopardo. El leopardo estaba muy enojado porque Gingile lo despertó de su siesta. Lo miró de manera amenazadora y abrió su boca para mostrarle sus dientes grandes y filosos.
Bwangu-bwangu Imbwili tailamufoola, Gingile apululuka ku muti. Mu kufwaya ukwikila lubilo-lubilo apusa umusambo, no kuya ponena panshi na luntu aifyutula ne nkolokoso. Aya ulubilo alesunta. Iceshuko, Imbwili yali no tulo tayamupepeeke. Ngede, iŋuni, efyo aalandwile. Gingile nao efyo aasambiliile.
Antes de que el leopardo pudiera atacar a Gingile, él bajó muy rápidamente del árbol. Tan rápidamente que no vio una rama y cayó dándose un batacazo en el suelo. Aunque se torció el tobillo, cojeó lo más rápido que pudo para poder escapar. Afortunadamente, el leopardo aún tenía mucho sueño, así que no lo persiguió. Ngede, el Pájaro Miel, se vengó. Y Gingile aprendió una valiosa lección.
Kanshi ilyo abaana bakwa Gingile bomfwa ili lyashi lyakwa Ngede, balacindika aka kooni. Lyonse nga bapanda ubuuci, balashilako iŋuni icipeepe ca buuci icikulu.
Y así, cuando los hijos de Gingile escuchen la historia de Ngede, ellos lo respetarán. Cuando sea que les toque recolectar miel, se asegurarán de dejarles la parte más grande del panal de abejas a los Pájaros Miel.