Când mama lui Simbegwire a murit, ea era foarte tristă. Tatăl lui Simbegwire și-a dat silința să-i poarte de grijă fiicei lui. Încet, ei au învățat să fie fericiți din nou, fără mama lui Simbegwire. În fiecare dimineață stăteau și vorbeau despre ziua în curs. În fiecare seară făceau cina împreună. După ce spălau vasele, tatăl lui Simbegwire o ajuta la temele ei.
Коли мама Зімбегвіре померла, дівчинка дуже засмутилась. Тато як міг піклувався про доньку. Згодом вони знову щасливо зажили удвох. Кожного ранку вони говорили про те, як проведуть день, а ввечері вони готували вечерю. Після того, як посуд був вимитий, тато допомагав Зімбегвіре виконувати домашнє завдання.
Într-o zi, tatăl lui Simbegwire a venit acasă mai târziu decât de obicei. “Unde ești copilul meu?” a strigat el.
Simbegwire a alergat la tatăl ei. S-a oprit nemișcată când a văzut că el ținea de mână o femeie. “Vreau ca tu să cunoști pe cineva special, copilul meu. Ea este Anita,” a spus el zâmbind.
Одного дня тато Зімбегвіре прийшов додому пізніше, ніж зазвичай. “Де ти, моя доню?” - гукнув він. Зімбегвіре вибігла до тата. Вона зупинилася, коли побачила, що тато тримав за руку якусь жінку. “Доню, я хочу познайомити тебе з кимось особливим. Це - Аніта”, - з посмішкою сказав тато.
“Bună, Simbegwire, tatăl tău mi-a vorbit mult despre tine,” a spus Anita. Dar nu a zâmbit sau luat mâna fetei. Tatăl lui Simbegwire era fericit și încântat. Vorbea despre ei trei să trăiască împreună și cât de bună viața lor ar fi. “Copila mea, sper că tu o vei accepta pe Anita drept mama ta,” a spus el.
“Привіт, Зімбегвіре. Твій тато розказував багато про тебе”, - сказала Аніта. Проте вона не усміхнулась і не подала дівчинці руку. Тато Зімбегвіре був щасливий і радісний. Він говорив про те, що вони будуть жити втрьох, як справжня родина. “Доню моя, я сподіваюсь, Аніта стане для тебе мамою”, - сказав тато.
Viața lui Simbegwire s-a schimbat. Nu mai avea timp să stea cu tatăl ei dimineața. Anita îi dădea atâtea treburi de făcut încât ea era prea obosită să-și facă seara temele. Se ducea direct la culcare după cină. Singura ei alinare era pătura colorată pe care mama ei i-o dăduse. Tatăl lui Simbegwire nu părea să observe că fiica lui era nefericită.
З того часу життя Зімбегвіре змінилося. Вона більше не проводила ранки з татом. Аніта давала їй так багато різної роботи, що коли приходив вечір, Зімбегвіре була надто втомлена, щоб вчити уроки. Після вечері дівчинка відразу засинала. Єдиною її відрадою була кольорова ковдра, яку подарувала їй мама. Батько Зімбегвіре, здавалося, не помічав, що його донька була нещасливою.
După câteva luni, tatăl lui Simbegwire le-a spus că va fi plecat de acasă pentru un timp. “Trebuie să călătoresc din cauza serviciul meu,” a spus el. “Dar știu că veți avea grijă una de alta.” Fața lui Simbegwire s-a întristat, dar tatăl ei nu a observat. Anita nu a spus nimic. Nici ea nu era fericită.
Через кілька місяців він повідомив, що його якийсь час не буде вдома. “Я їду у відрядження, але я впевнений, що ви будете піклуватися одна про одну”, - сказав тато. Зімбегвіре похилила голову, але тато цього не помітив. Аніта промовчала. Вона також не дуже зраділа.
Lucrurile s-au înrăutățit pentru Simbegwire. Daca nu termina treburile sau se plângea, Anita o lovea. Și la cină, femeia mânca aproape toată mâncarea lăsând pentru Simbegwire doar câteva resturi. În fiecare noapte Simbegwire plângea până adormea ținând în brațe pătura mamei ei.
Все змінилося на гірше для Зімбегвіре. Якщо вона не встигала закінчити хатню роботу або на щось нарікала, Аніта била її. Вона також з’їдала майже усю вечерю, а Зімбегвіре залишалися недоїдки. Вночі дівчинка плакала, пригортаючи до себе мамину ковдру.
Într-o dimineață, Simbegwire s-a sculat târziu. “Tu, fată leneșă!” a strigat Anita. A tras-o pe Simbegwire din pat. Pătura prețioasă s-a agățat într-un cui și s-a rupt în două.
Одного ранку Зімбегвіре проспала. “Ліниве дівчисько!” - закричала Аніта. Вона силою стягнула Зімбегвіре з ліжка. Її дорогоцінна ковдра зачепилася за цвях і розірвалась надвоє.
Simbegwire era foarte supărată. A hotărât să fugă de acasă. A luat bucățile din pătura mamei sale, a împachetat ceva mâncare și a plecat de casă. Ea a urmat drumul pe care-l luase tatăl ei.
Зімбегвіре дуже засмутилась. Вона вирішила втекти з дому. Дівчинка взяла розірвану ковдру, трохи їжі і втекла. Вона пішла тією дорогою, якою ходив її тато.
Când s-a înserat, s-a cățărat într-un copac înalt lângă pârâu și și-a făcut un culcuș între ramuri. Când s-a culcat, ea cânta: “Maama, maama, maama, tu m-ai lăsat. M-ai lăsat și nu ai mai venit înapoi. Tata nu mă mai iubește. Mamă, când vii înapoi? M-ai lăsat.”
Коли звечоріло, вона вилізла на високе дерево коло струмка і вмостилася на гілках. Перед сном Зімбегвіре заспівала: “Мамо-матусю, ти покинула мене і вже ніколи не повернешся. Тато мене більше не любить. Жаль, що ти не повернешся вже ніколи”.
În dimineața următoare, Simbegwire cânta din nou cântecul. Când femeile au venit să-și spele rufele în pârâu, au auzit cântecul trist venind dinspre copacul înalt. Au crezut că e doar vântul mișcând frunzele și și-au continuat treaba. Dar una dintre femei a ascultat cu atenție cântecul.
Наступного ранку Зімбегвіре знову заспівала. Якісь жінки прийшли прати одяг до струмка і почули сумну пісню, яка долинала з верхів’я дерева. Вони думали, що то листя шелестить від вітру і продовжували прати. Але одна жінка уважно прислухалася до пісні.
Femeia aceasta s-a uitat sus în copac. Când a văzut fata și bucățile păturii colorate, a plâns, “Simbegwire, copilul fratelui meu!” Celelalte femei s-au oprit din spălat și au ajutat-o pe Simbegwire să se dea jos din copac. Mătușa a îmbrâțișat fetița și a încercat să o aline.
Вона подивилася вгору і побачила на дереві дівчинку з кольоровою ковдрою у руках. “Та це ж Зімбегвіре, донька мого брата!” - сказала жінка. Інші жінки залишили прання і допомогли дівчинці злізти з дерева. Тітка Зімбегвіре обійняла і заспокоїла її.
Mătușa lui Simbegwire a luat copilul acasă la ea. I-a dat lui Simbegwire mâncare caldă și a acoperit-o în pat cu pătura mamei ei. În noaptea aceea, Simbegwire plângea când a adormit. Dar erau lacrimi de ușurare. Știa că mătușa ei va avea grijă de ea.
Вона забрала дівчинку до себе додому. Тітка нагодувала дитину і поклала у ліжко. Тієї ночі Зімбегвіре знову плакала, але це були сльози полегшення. Вона знала, що її тітка буде піклуватися про неї.
Când tatăl lui Simbegwire s-a întors acasă, a găsit camera ei goală. “Ce s-a întâmplat, Anita?” a întrebat el cu o inimă grea. Femeia a explicat că Simbegwire a fugit de acasă. ” Am vrut ca ea să mă respecte” a spus ea. “Dar probabil am fost prea strictă.” Tatăl lui Simbegwire a ieșit din casă și a mers în direcția pârâului. El a continuat spre satul sorei lui pentru a afla dacă a văzut-o pe Simbegwire.
Коли тато Зімбегвіре повернувся додому, він побачив, що кімната його доньки порожня. “Що сталося, Аніто?” - запитав він пригнічено. Жінка сказала, що Зімбегвіре втекла з дому. “Я хотіла, щоб твоя донька мене поважала, але, можливо, я була занадто сувора до неї”, - сказала Аніта. Тато Зімбегвіре вийшов з хати і попрямував до струмка. Звідти він пішов до села, в якому жила його сестра, щоб дізнатися, чи вона бачила дівчинку.
Simbegwire se juca cu verișorii ei când l-a văzut pe tatăl ei în depărtare. S-a temut că ar putea fi furios, așa că a fugit în casă să se ascundă. Dar tatăl ei a mers la ea și i-a spus, “Simbegwire, tu ai găsit o mamă perfectă pentru tine. Una care te iubește și te înțelege. Sunt mândru de tine și te iubesc.” Au fost de acord că Simbegwire va rămâne cu mătușa ei atâta timp cât dorea.
Коли Зімбегвіре гралася зі своїми кузенами, вона побачила здалеку свого тата. Дівчинка злякалася, що тато буде сердитися на неї, і побігла в будинок, щоб сховатися. Тато підійшов до неї і сказав: “Зімбегвіре, ти знайшла собі чудову маму, яка любить і розуміє тебе. Я пишаюсь тобою і люблю тебе”. Вони домовились, що Зімбегвіре залишиться з тіткою так довго, як захоче.
Tatăl ei o vizita în fiecare zi. În cele din urmă, a venit cu Anita. Ea a luat-o de mâna pe Simbegwire. “Îmi pare așa de rău, micuțo, am greșit” a plâns ea. “Mă vei lăsa să încerc din nou?” Simbegwire s-a uitat la tatăl ei și la fața lui îngrijorată. Apoi a făcut încet un pas înainte și și-a pus brațele în jurul Anitei.
Тато Зімбегвіре відвідував її кожного дня. Якось він прийшов з Анітою. Вона взяла дівчинку за руку. “Вибач мені, дівчинко. Я помилялась, - заплакала вона. - Дозволь мені почати все з початку”. Зімбегвіре подивилась на стурбоване лице тата, підійшла ближче до Аніти і обійняла її.
Săptămâna următoare, Anita a invitat-o pe Simbegwire, cu verii și mătușa ei, acasă pentru o masă. Ce petrecere! Anita a gătit toate mâncărurile favorite ale lui Simbegwire și au mâncat fiecare pe săturate. Apoi, copiii s-au jucat în timp ce adulții au vorbit. Simbegwire se simțea fericită și încrezătoare. A hotărât că în curând, foarte curând, să se întoarcă acasă pentru a locui cu tatăl ei și cu mama ei vitregă.
Наступного тижня Аніта запросила Зімбегвіре і її тітку з дітьми в гості. Яке ж то було свято! Аніта приготувала улюблену їжу Зімбегвіре, і усі їли досхочу. Тоді діти гралися, а дорослі говорили. Зімбегвіре почувалася щасливою і впевненою. Вона вирішила, що незабаром таки повернеться до свого тата і мачухи.
